Proasta ! Proasta ! Proasta ! Proasta ! Da, fratilor ! Ma simt o proasta. Sau o iau eu pe aratura sau naiba stie ce altceva. CUM efectiv sa intelegi un om ? Prin fapte, nu ? Si CUM sa intelegi faptele lor cand te induc intr-o eroare de-ti freaca mintea intr-un hal ?! No, gata. Calm...
Deci, da. Nu am mai scris deeee 3 luni ? Nu stiu, nu imi pasa de asta. Simt nevoia sa scriu pentru ca pur si simplu consider ca nu si-ar bate cineva capul, timpul si nervii sa ma asculte. Nu cred ca exista astfel de oameni...nu MAI cred. Aceeasi poveste: am moralul la pamant. Cand imi era lumea mai draga ( de fapt am inceput sa intru in realitate ) m-am izbit iar de perete, iar am cazut in abis, iar vin seriile alea de interpretari de care m-am saturat si nopti pierdute in fata laptopului numai asa...ca nu pot sa dorm noaptea. Stiti cu totii ca sunt bufnita ( lil' ironic but can't show it...sorry ). CUM pana mea ( am incercat sa elimin din vocabular astfel de cuvinte dar...stiti si voi ca uneori nu e posibil ) sa vorbesti cu o persoana dupa ce ca te-a pus-o pe off vreo 2-3 zile si se baga dupa in seama ca un bou in turma de oi cu "ce mai faci ?", cam de vreo 2 ori ? Am tinut sa cred ca e mila, dar nici din TOATA mila bunului simt adunata, nu am putut sa aduc mai multe argumente sa intaresc ipoteza. Straniu. Sau pur si simplu, baiatul e putin nebun. Frumos, toate cele bune, am crezut ca o sa fie ok de acum. No, m'lady. Remember : life just wants to fuck you ! Multam, you fuckin' life !!!
Observ ca dupa persoana ma ignora. Nu dau prea mare importanta, am crezut ca mi se pare o data, de 2 ori, de 3 ori...pana ajung la concluzia ca doar cautam scuze. Ce zice realitatea ? Nici ea nu stie. Si ea e confuza, dragilor. Dar in schimb ma lasa pe mine sa judec. Si eu, un om mic, mic, mic in acest gigantic univers, n-am nici cea mai tampita ideea. Am ajuns sa nu mai am capacitatea de a mai interpreta logic niste chestii, avand in vedere ca am o minte foaaaarte deplasata. NU am idei. NU pot sa judec pe cineva dupa limitele sau standardele normale impuse de societatea noastra. Vorbim, ma pui pe off. Ma scoti de pe off, te bagi in seama, iar ma pui pe off. Din nou, ma scoti de pe off, te bagi in seama, dar nu ma mai pui pe off.
Deci...CE sa inteleg si eu ? Nu toate cele bune ? Vin eu de pe alta planeta sau alta galaxie, atata de indepartata incat...no. Si dupa ma ignori, si apoi cand incerc EU sa iti zic ceva, you just fuck up everything !
Poate sunt eu extraterestra...habar n-am. Ma ia cu dureri de cap. Si totusi...de ce naiba nu pot si eu sa incetez ? Adica nu inteleg...nu mai inteleg nimic. Nu prea ma pot folosi de cuvinte pentru ca nu stiu ce sa explic. Sper sa mai gasesc niste raspunsuri ( daca le pot numi asa ) la cateva intrebari. ( sunt pesimista, pe cine naiba incerc sa pacalesc ? )
Ideea e ca...si eu cand sunt timida, nu prea ma bag in seama, nu fac nimic, nimic daca imi place de cineva. Am un orgoliu in mine foarte naspa...am multe defecte. Dar datorita orgoliului, nu le prea arat. Dar pana la urma...orgoliul se aduna din cauza mulor intamplari din anii precedenti, ciocniri cu diferite persoane, unele potrivite, altele nu...Se vede ca am dat de multe persoane nepotrivite. De aici si pesimismul exacerbat.
Off...good night.

                                            Know yourself !



      Uhh, in sfarsit un colt de lumina ! Sau, cel putin asa vreau eu sa il percep. Mi se pare ca usor-usor lucrurile incep a lua o intorsatura destul de...ciudata ? Parca ar vrea deodata viata sa imi dea pe tava cateva dorinte fara nimic in schimb ( sau poate, incearca de fapt sa ma convinga, si dupa sa imi iau teapa. Karma draga, NU o sa iti mai cad in plasa. Nope, nu eu. Oricum, nu am treaba cu tine acum. )
Mi-am dat seama de...de. Woh, daca incep sa va povestesc, efectiv, ma veti declara nebuna cu acte in regula. Dar sunteti fantomele mele dragi, nu ma puteti uri.

      Anyway, am observant ce influenta poate avea mintea omului, o influenta pe care pana acum am ignorant-o, sau nu am avut destul curaj sa apelez la ea. Intr-un moment de oboseala, m-a curpins o durere crancena de cap. Din reflex, m-am ridicat de la birou si m-am asezat frumusel in pat, am luat repejor castile si mi-am facut de cap prin playlist-ul telefonului, in speranta ca mi se va atenua durerea. Ei bine...din parti. Am trantit telefonul pe canapea si am inceput sa ma imi repet in mod excesiv in minte " Nu ma doare capul ! ". Concomitent, imi imaginam ca ma relaxez trandavind deasupra cerului full de stele ( am o boala pentru noptile de vara, cu bolta incarcata de stele. As sta si as privi orbeste punctele acelea minuscule...e ca un colt de Rai pentru mine.) Cand mi-am revenit din "transa", am observat uimita ca nu imi mai simteam capul greoi, dupa...cat ? 5 minute de stat in pat ? Nici Nurofen Forte nu actioneaza asa de repede. Am stat si am meditate putin...wtf ? Coincidenta, da ! Clar, asta era.  Asa s-a incheiat prima zi weirdo.
      Next day, tot spre seara, observ ca revine inamicul Durere. Curioasa, am incercat din nou chestiuta aia de transa, si, again, usor uimita, mi-a trecut la fel de repede. Mmda, mi-am zis in sinea mea: " Ce smecher si viclean e Dumnezeu ! Of of...". E ciudat. Si pot spune ca prin acest " mic experiment ", s-ar putea sa privesc putin altfel lucrurile, intr-un sens pozitiv. Si nu, nu e vorba de pesimism. Prietenul acesta o sa ramana muuuuult timp de acum incolo lipit de mintea meu.
Ma refer ca, daca esti FERM convins ca un lucru trebuie sa se intample asa cum iti propui, exact asa se va intampla. Nu mi-am dat seama ce influenta puternica poate avea mintea asupra lucrurilor din exterior. Influenta...you know what I mean ! Nu stiu cum sa ma exprim...un control pe care tu, in mod constient, nu il ai, ci doar in momentul cand meditezi. Ah, si sa nu uitam deee...de puterea ta de a crede si control ( ceea ce la mine e un paradox...). Niciun dubiu prezent, nimic. You have to be absolutely clean. Am de gand sa mai fac ceva " experimente ", pe care momentan nu le stiu, dar imi vin idei, sunt o fire destul ( excesiv ) de creativa si usor anormala. E ciudat, repet, dar imi place.
      Sunt entuziasmata. Acum cateva zile, gasisem un citat destul de absurd la vremea respectiva, dar...dar acum sunt WOW ! You little bitch ! I've been looking for you !!

                         You never know yourself till you know more than your body.
                                                                               -   Thomas Traherne   -


      Nu stiu de ce dar presimt ca totul o sa se schimbe putin. E aiurea ca am si un entuziasm cam...molipsitor. Yuck ! Chiar am avut o perioada in care ma intrebam care e cu adevarat rostul nostru pe Terra, si ce menire avem fiecare...Imi doresc sa stiu CE chemare am eu. Credeti-ma...e o adevarata enigma. Nu e precum TU iti propui sa te faci doctor / arhitect / inginer inca din primii ani de viata...e vorba de placerea pe care o emani cand faci ceva si care e scopul acelei placeri. Oricum, vad ca sunt pe drumul cel bun. Asa ca na...ce pot sa mai spun ? Tot raul spre bine !

Pesimismul:   Sa vedem cat timp o sa dureze.
      Eu:           Am eu grija de acum incolo sa dureze. Am primit o portita de scapare doar. :D

P.S. AM MENTIONAT sa nu ma faceti nebuna. Stiti foare bine ca sunt ! :)
     Sa inchei in stilul meu, mai jos aveti o melodie ( tot ) de la Daughtry. Am inceput sa prind mare drag de Chris si de melodiile lui. In fiecare zi aproape, descopar cate una foarte...uhm, nu stiu cum sa spun...care ma atinge mai tare la suflet decat precedenta. Asta, unul la mana, si doi, va doresc un somn cat mai pusof posibil !
Ciussss !

                                                                       Stupid thoughts



Heya fantomelor !
Cum o mai duceti ?
Eu, nu stiu. O duc precum orice om normal, desi stiti foarte bine ca nu prea sunt normala, but anyway...Ma mai tarasc asa prin realitate. Yuck...nu prea am inspiratie azi, dar mna...simt nevoia sa scriu. Poate imi vine pe parcurs. Hope so...
O zi destul de ciudata azi. Weirdo. Incerc sa ma detasez de realitate, you know, o ciocolata calda, un film, munte de perne aruncate in pat si, evident, un om care sta tolanit peste toti acesti factori indispensabili lenei ( that's me ! ). Am zis in ultima vreme: " Mai da-o naibii de viata. Fa-ti de cap si tu ! ".
Care mi-a repetat asta, il blestem. Mie nu imi e menit sa am o zi buna. Niciodata. Poate e de vina mintea pesimista, poate nu. We'll never know. Ma rog...filmul a fost, bleach, unul romantic. Fetele de varsta mea ar fi ceva gen: " Waaaaaaa !!!!! Ce romantic !! Ce dragutttttt !!!!! ". People, please be realistic. I was like " No shit, Sherlock ! Why to illustrate my fucking life ?! ".Sa nu ma intelegeti gresit, imi plac filmele de dragoste, comedie si mai ales alea horror ( nu prea ma uit singura in principiu, dar, dar... ) doar ca...e foarte naspa sa te regasesti cu totul in film. Name: Letters to Juliet.  Un film, intradevar, dragut. Nu neg asta. Dar e precum s-a vorbit de mine in film, precum m-am vazut pe mine. Si nope, in viata reala nu are un final fericit. Adica mno, incerc si eu cum pot sa mai ma detasez de lume, si vad ca am un noroc formidabil de a-mi arata un film cam cum merg lucrurile de fapt. Pot sa imi dau si eu seama ca nu stau in puf, karma idioata !
Nest chapter.
Termin povestea cu filmul, evident putin iritata, si inspectez muzica, noutati, ce mai vizioneaza altii, si vad o lista nesfarsita de melodii triste. Zic " Ok...hai ca sunt doar coincidente...nu e precum intregul univers al complota impotriva ta. Nici vorba." Increzatoare, am ales o melodie mai veche de la Daughtry, de care nu stiam de ea. Siiii, in final, curiosul a murit repede...

Mna, superba melodia. Dar starile melancolice te trimit pe alte meleaguri cand asculti muzica. Ma simt foarte ciudat. Foarte trista...? Si totusi, de ce ? Adica am incercat incontinuu sa ma desprind de lume putin, sa imi vad de pictat/desenat, putin de scoala, si ? Ce primesc in schimb ? Emotii puternice ? Am obosit, sincer. Sunt epuizata sa...incerc. Prefer de o mie de ori sa tintesc spre un tel decat catre oameni. Si totusi...Doamne, nu inteleg. Nu IL inteleg. E o enigma. Si NU il cunosc. Asta ma enerveaza. Ca nu il cunosc, desi este foarte diferit de toti. E un CIUDAT ! Fuck. Gata. I need a break. Abia astept sa plece. Am un orgoliu mult prea mare pentru a ma mai baga in seama. Deja mi-am calcat pe orgoliu. Urasc faptul ca de ce ma tem cel mai mult, aia se intampla. Abia astept sa plece...oh God ! Inca 4 luni ! Si scap...
Karma idioata ! Cred ca trebuie sa schimb si traseul spre pregatirea la chimie. Dar asta ar insemna sa fug de el...mda.
Sunt prinsa intre ciocan si nicovala. Dar pana la urma, ce mai conteaza ? Nu o sa observe. I mean, duh ! El a zis-o, nu ii pasa de oameni in general. Deci nu ies in minus cu nimic. Mai tare ma ajuta chestia asta. Si...o sa fiu nevoita sa ma port la sictir maxim cu el. Doar asa pot scapa...
Ok, destul pe azi. E tarziu deja. Numai nebunii posteaza la 2 dimineata.
Presimt...multe probleme. Dar pana la urma, ce mai conteaza ?
Ce ma bucur ca nu stie nimeni de blog. Asa ma mai eliberez, pentru ca nici prietenii nu prea iti mai sunt de incredere in ultima vreme...fuck like.

Noapte buna, pretenasi.

                                                                 L..li...life



Off  ! Nu mai suport ! Nu MA mai suport ! Nu stiu ce se intampla cu mine si nu stiu ce se va intampla de acum incolo !
Sunt psihic moarta. Nu mai gandesc limpede. Incerc din rasputeri sa imi inchid mintea si nu reusesc. Imi doresc sa scap odata de tot ceea ce inseamna sa simti, de sentimente pentru orice om, fie prieteni fie altceva ! Sunt in agonie. Nu ma simt bine. Am o stare de lasa-ma sa te las...
Nu am conceput vreodata ca la o varsta asa de frumoasa sa am problem de genul. Niciodata nu mi-a trecut prin cap. Urasc al naibii de mult sa gandesc asa. Urasc problemele adolescentine de orice natura. Mi se pare foarte cliseic. Si nu imi place sa fiu ceva " normal ". Efectiv, urasc dramele. Sunt chestii de atras atentia. Le URASC. Nu sunt de mine. Vreau sa fiu ceva normal dar anormal. Stiu. Suna ciudat. Cum sa vrei sa fii asa dar nu asa ?! Esti debila ? Ma refer...sa fie ceva normal mie...tipic mie. Problemele adolescentine nu sunt de mine. Ma seaca sa vorbesc toata ziua cu anumite personae despre baieti. Dar, hei ! Traim intr-o lume in care avansam in tehnologie dar ne scade numarul de neuroni. Copiii de clasa a 10-a sunt din ce in ce mai prostuti ( folosesc un diminutiv din bun simt ). Subiectul cel mai discutat e cel despe bautura. Si te intorc astia micii pe toate partile cand vine vorba de bautura, cat bei, ce bei si cat te tine starea de betie, pana latri. Si daca ii intrebi un subiect mai, nu stiu, realist, se uita sui. Hooop usor copilas, ca viata nu se invarte in jurul bauturii. Inteleg insa ca tu te invarti in jurul bauturii. Doamne fereste, nu zic ca eu nu beau. Beau ca tot omul, la petreceri etc, dar imi place sa abordez subiecte mai...filosofice ? Citesc mult. Carti destul de ciudate sa zic asa  precum seriile Goosebumps ( si tot ce tine de carti horror ), si carti politiste la greu, psihologice si orice altceva care iti pune mintea in miscare.  Poate de aici mi se trage gandirea mai ciudata. Ahm, scuze, dar toti suntem diferiti. Imi place cum sunt. Imi place cuvantul "diferita".
Si...si...arhh, mai am si o furtuna zdravana in cap. Am o mie de idei, cuvinte, care din pacate doar zboara prin minte. Ce pot sa mai spun...nu e chiar asa palpitanta viata. Ajungi intr-un punct in care te intrebi care e de fapt locul meu printre oameni. Pur si simplu sa traiesc, si ?  Mea culpa dragi cititori, dar mi se pare ca totul e o bucla infinita. Am obosit sa mai lucrez la chimie. Am obosit sa imi mai pese asa de lume. Am cam obosit sa fac ceva. De ce ? Pentru ca pana acum am fost ceva gen: Waaah !! Trebuie sa fac asta, aia, apoi chestia asta ! Pentru ce ? Sa ma mentin intr-o ierarhie de oameni ipocriti ? Fratilor, nu am ajuns eu sa cersesc ca lumea sa ma accepte asa cum sunt. Ai o problema cu mine ? Sanatate ! Nu ai ? Acelasi raspuns. Oricum as intoarce povestea, intotdeauna va fi cineva care sa nu fie de acord cu principiile mele. Si mi se pare normal. Cand nu imi convine ceva, sar pe toti. Nu ma doare capul de ce cred ei despre mine. Pana la urma, interesul e in numele meu, nu al altora. Comentarii, exista si vor tot exista, barfa la fel.
Sunt usor nervoasa pe...tot ce exista. Probabil si pe bradul din fata casei, care evident nu are absolut nicio vina. Sa zicem doar ca sunt cam dezamagita de tot ce ma inconjoara...si ca am avut mai multe asteptari in anumite privinte. Dar, acum m-am lecuit. Pesimismul la putere ! Nu inseamna ca port doliu sau ca ma duc intr-un colt de camera si plang pana imi sar capacele, copilasi. Semnifica doar faptul ca e bine sa analizezi fiecare pas, fie rau, fie bun ( mai mult cel rau ), pentru ca eu una...na, asa m-au determinat anumite imprejurari. E bine. Ma simt in siguranta asa. Daca esti optimist, stai naibii si atarni de un fir de speranta. There is no such thing. Tu alegi daca vrei sa faci ceva sau nu. Tu iti cladesti viata, nu speranta.
Gata pe azi, fantomitelor. Sper sa ne revedem. Ciussss !!

                                                                        Weird day...


Hmm...ati patit vreodata sa zambiti fara sa vreti din cauza unei persoane ? Un zambet din ala prostesc care ti se intipareste pe fata doar la contactul cu ochii ? Incontrolabil moment. Chiar a fost amuzant. Amuzant si prostesc, dar totusi amuzant. Mi-a placut. Sau mi-a placut ce am simtit ? Irelevant aici.
Mi se pare ciudat sa te indragostesti. Probabil ma imbolnaveste facebook-ul vazand cate pustoaice de 13-14 ani se plang ca nu si-au gasit eterna dragoste. Si declaratii...asa de profunde...incat parca iti vine sa versi o lacrima, but then you see how old is that girl, and slap your face.
E dulce sa iti placa o persoana. E foarte...ciudat, in sensul bun...nu stiu cum sa explic. Dragostea nu e ceva palpabil, nu vezi nimic in jurul oamenilor. Daca am putea vedea o aura sau altceva, ar fi foarte simplu, dar poate asta e si frumusetea. Nu te astepti. E imprevizibil. Si daca ai si norocul sa se intample ceva in favoarea ta, simti ca visezi, in cazul meu, iti tremura picioarele si sa zicem ca rasar si 2-3 fluturi. Nu prea imi place sa discut pe tema asta pentru ca sunt doar iluzii. Asa le percep eu. Stiti ce v-am spus de balanta, nu ? Se aplica...Dar mi-as dori macar o data sa ma insel. Desi sunt slabe sanse...
Ce ar fi ireal ar fi...sa pot sa am ceva ce e numai al meu...stop azi senimentelor. Deci, o sa o zic o singura data pe blog: I fuckin' want to find somebody and let it kill me, fod God sake !
Am avut un 5% de bucurie prosteasca. S-a consumat. Inapoi la crunta realitate...
To be continued.

                                                           Lacrimile, sangele sufletului



Asa cum dupa o zgarietura, se preling cateva picaturi de sange, asa si sufletul, o forma imateriala si totusi existenta, isi arata suferinta. Nu gasesc alta explicatie mai sincera, mai incocenta, mai...dureroasa pentru mine.
Nu mai vreau sa am emotii. De-ar fi asa usor doar sa le sting, si sa devin inumana. Pentru ca da, atata timp cat iti pasa, esti om. Durerea defapt ne face oameni. Fericirea nu dureaza niciodata. Si totusi, parca balanta vietii nu este in exchilibru aici. Probabil asta se intampla la oameni. Sau nu traim clipa ? E foarte incurcata viata. Nu are reguli, dupa cum am mai spus. De aceea cred ca e mai bine sa te agati de ceva palpabil, un tel, pentru ca telul nu se ascunde cand te vede, sau isi intoarce privirea cand tu incerci sa ii saluti. Telul sta nemiscat si asteapta sa il prinzi. Durerea nu poate fi decat in favoarea ta. Suferi acum, si  traiesti in victorie tot restul viatii. Oamenii oscileaza in schimb. Emotiile oscileaza, mai concret.
Aleg sa nu mai socializez. Aleg sa nu mai vad in fata ochilor decat chimie. Aleg o durere placuta.
Mi-am pierdut timpul, mintea si gandul. De ce ? Pentru ca mi-a pasat de oameni. Nu e bine sa iti pese. Unii au un orgoliu mult prea exacerbat si lacrimile dupa sunt pe masura.
N-am inspiratie azi. Am o durere prea adanca, ce din pacate nu o pot descrie. Mi-as fi dorit sa explic mult mai mult, poate scapam si imi eliberam mintea. O sa dureze cred pana...imi rup gandul de la o persoana. Regret enorm ca nu am putut sa o cunosc. Dar am inteles ideea.
Scuze daca sunt triste sau ciudate cuvintele pe care le folosesc sau felul cum vad eu lucrurile, dar concep acest blog ca pe un jurnal.
Pe curand cititori fantoma...

                                                               Feel like dead and gone.


Ce poate sa fie mai groaznic de atat ? Dintre sute de mii de ganduri ce se zbat incontinuu silentios prin minte si faptul ca nu pot fi vreodata destainuite si o dorinta crunta de a cunoaste o persoana, de a-I da jos masca si a-I asculta povestile fara sens, dupa cum ar spune el, dar atat de palpitante pentru persoana respective ?
Ce prostii pot sa spun...voi cititorii normal ca nu va dati seama. Sunt doar o furnica aici pe blog. Cuvintele nu au nicio relevanta pentru majoritatea. Cititi doar fraze lungi si incurcate, si atat. Prezenta spirituala si emotionala e absenta. In cele din urma sper sa nu ma transform intr-o melodramatica. Sec.
E rau sa speri in unele privinte. E groaznic. Te ucide. Te framanta. Te seaca. Imi imaginez uneori ca trebuie sa existe o balanta, ca niciodata nu poti sa ai parte in mod egal de ceva ce cantareste mai mult. Si echilibrul inseamna ca nu ai parte pe deplin de el. Exista doar sa fie. Nu vreau asa. Nu concep asa ceva. Sec din nou.
Si pana la urma, omul va fi vreodata feiricit ?
Cand ?
In ce circumstante ?
Ce trebuie sa faca ?
Ce nu trebuie sa faca ?
Poti sa iti pierzi toata viata incercand, si dand numai rateuri.
Viata e...imprevizibila. Nu are reguli clare. Regulile ti le faci, ti le concepi. Daca esti un om mort, le respecti pe cele ale societatii. Daca ai un suflet liber, esti un artist, iti fauresti propriile reguli. Societatea se va supara. Dar se va supara pentru ca ai ales sa ai emotii.
In orice caz, sunt ametita. Nu mai cred in...vorbe, fapte. Am interpretat prea mult. Si daca interpretez si imi creez scenarii, nu inseamna ca asa o sa se si intample. Deci cred ca merg pe imprevizibil. Nu stiu cand voi cadea. Dar nu cred ca o sa doara asa tare. Poate doar pe moment. Incep sa devin imuna, inumana. Emotiile ? La ce sunt bune ? Multi la prima vedere parca n-au suflet. Sunt stana de piatra. Dar cand ii cunosti, le e teama. De acele corzi sensibile pe care omul le poate atinge. Si din cauza asta sufera. In tacere. E cel mai subtil raspuns. Te ucizi in sinea ta.
Eu ? Sufar. Nu mai vreau sa fac nimic.
Si totusi...de ce simt ca...nu e bine...?
Off...pacat ca aceste cuvinte sunt o forma materiala a sufletului...o forma incompleta, pentru ca "tipetele", esentele vor ramane acolo unde le e locul, in mintea omului. De aici acea frica, pe care toata lumea o blocheaza printr-o impresie de stana de piatra, blocarea emotiilor. Dar o mica remarca, dragi cititori fantoma, frica...e o emotie...mai puternica decat orice altceva existent, si privirile oarbe sunt ca o carte deschisa catre ceea ce ganditi. Feriti-va de acest lucru, si impresia de sloi de gheata va fi mai bine conturata.